February 07, 2024

Gabriel Morariu despre Concord Iasi Open și BCR Iasi Open

Gabriel Morariu despre Concord Iasi Open și BCR Iasi Open

Pentru mine a fost al doilea an la Iași. În 2022, când am ajuns doar la turneul feminin, am rămas plăcut impresionat. De-a lungul anilor, am avut norocul să fiu prezent pe cele mai importante arene din lume. Să văd modul în care sunt organizate turneele de Grand Slam, Turneul Campionilor sau competițiile de nivel WTA 1000. Iar dintr-o anumită privință, turneul de la Baza Ciric este acolo sus. Comparația poate părea forțată, iar dacă ne gândim la numărul terenurilor, al locurilor din tribune sau al numelor care participă la aceste competiții, există o evidentă diferență. Însă nu la asta vreau să mă refer. Ci la calitatea umană a celor care se ocupă de acest turneu. O competiție care și-a făcut loc după doar doi ani în inimile ieșenilor și nu numai. Încă de când am intrat în bază am fost primit cu o căldură cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. De la mic la mare, fiecare dintre cei care se ocupă de acest turneu încearcă să îți creeze o experiență aparte. Să îți arate deschidere și să simți că te poți baza la nevoie.

În acest an am avut ocazia să fiu prezent la ambele competiții organizate la Iași. Am comentat pentru Digi Sport meciurile de la Concord Iași Open și BCR Iași Open.

Au fost două săptămâni pline, cu multe meciuri spectaculoase, cu zile care s-au încheiat târziu în noapte, în nocturnă, cu multe răsturnări de situație. La succesul BCR Iași Open au contribuit din plin victoriile jucătoarelor din țara noastră, finala de vis dintre Irina Begu și Ana Bogdan.
O săptămână plină de emoții, în care fanii din tribune le-au încurajat frenetic pe fetele noastre. Turneul a fost unul reușit și pentru că finala a fost una 100% românească. Însă atunci când faci lucrurile ca la carte, când pui mult suflet, e normal să îți zâmbească și soarta!

LET’S GET SOCIAL

Fii la curent

Concord Iasi Open powered by Met

UniCredit Iasi Open - WTA 250