July 10, 2021

Meci demonstrativ cu patru ași care au marcat tenisul românesc în ultimii 25 de ani!

Meci demonstrativ cu patru ași care au marcat tenisul românesc în ultimii 25 de ani!

Andrei Pavel și Victor Hănescu se vor afla de aceeași parte a fileului la Baza Ciric a Primăriei Iași, adversarii lor urmând să fie Adrian Ungur și Marius Copil, cei patru jucători marcând tenisul românesc în ultimii 25 de ani.
Andrei Pavel (47 de ani) rămâne și acum, la mai bine de un deceniu de la retragere, cel mai bun jucător român de simplu după Ilie Năstase, fermecându-ne cu reverul său perfect, desprins parcă din manual, executat cu o singură mână. A atins cea mai bună clasare a sa, locul 13 ATP, în octombrie 2004, fiind între 1997 și 2006 nelipsit din prima sută mondială. Are trei trofee majore cucerite la simplu (Tokyo 1998, St. Polten 2000 și ATP Masters 1000 Canada 2001) și șase la dublu.
Victor Hănescu va împlini 40 de ani peste câteva zile, pe 21 iulie. Cea mai bună clasare a carierei a fost locul 26, în iulie 2009. În 2005 a preluat ștafeta de la Andrei Pavel și a devenit cel mai bine clasat jucător român, fiind pentru prima oară între primii 50 în clasamentul mondial. S-a accidentat în februarie 2006, într-un joc de Cupa Davis cu SUA, în 2007 a avut de recuperat sute de locuri pierdute, însă în 2008 ajungea din nou în Top 50, pentru ca în 2013 să încheie al zecelea an din ultimii unsprezece (excepție fiind 2006) în Top 100 ATP.
Adrian Ungur (36 de ani) a fost numărul 79 mondial în 2012, an pe care l-a încheiat pentru prima oară în primii 125 (locul 112). În 2013 era al doilea român după Hănescu, iar în 2015, alături de Marius Copil, alcătuia primul cuplu român care câștiga trofeul de la București după Pavel/Trifu în 1998.
Marius Copil are 30 de ani și va juca pe tabloul principal la „Concord Iași Open” 2021, fiind clasat pe locul 224 în clasamentul ATP, cea mai bună clasare din carieră fiind locul 56, înregistrat acum doi ani și jumătate. A intrat în Top 100 în mai 2017, pe care l-a părăsit în octombrie 2019, iar acum o lună a jucat în semifinale, pe iarbă, la Eastbourne, challenger de 132.280 de euro.
„Va fi un spectacol de gală, cu momente de tenis pur, pe placul spectatorilor din tribunele cochetei Baze Ciric, bază care arată foarte bine și vreau să mulțumesc Primăriei Iași pentru toată susținerea pe care ne-o acordă și la această ediție a Concord Iași Open”, a adăugat Andrei Oriță.
Programul zilei de duminică 11 iulie cuprinde 2 părţi distincte:
• Sesiunea de dimineață care începe la ora 10 AM şi cuprinde 8 meciuri de calificări pe 3 terenuri (1,2,5) în care sunt angrenați 5 jucători români. Estimativ meciurile se pot termina între orele 14-16 PM.
Mai multe informaţii despre turneu puteţi găsi şi pe pagina oficială ATP
Iaşi | Overview | ATP Tour | Tennis
TOATE meciurile, inclusiv cele din calificări pot fi urmărite aici:
https://www.atptour.com/en/atp-challenger-tour/challenger-tv
• Sesiunea de seară cu meciul amical de gală urmată de un meci PRO-AM între profesionistul Andrei Pavel şi şi 3 persoane reprezentative pentru comunitatea locală, care au un bun nivel de tenis amator.
După terminarea celor 8 meciuri din calificări, îi invităm pe spectatori să se întoarcă pentru ediţia deosebită a meciului de gală ce va începe de la ora 18:00.

LET’S GET SOCIAL

Fii la curent

Concord Iasi Open powered by Met

UniCredit Iasi Open - WTA 250