July 13, 2021

Programul zilei de luni, 12 iulie, la Concord Iași Open 2021.

Programul zilei de luni, 12 iulie, la Concord Iași Open 2021.

Cu 6-3, 7-6(3) s-a impus Vlad Andrei Dancu în fața unui francez, Matteo Martineau, cap de serie nr. 3, în vreme ce Dan Alexandru Tomescu a fost puțin mai drastic în victoria reușită împotriva unui alt francez, Matthieu Perchicot, favoritul 8 al turneului de calificare de la Iași.
Matei Cristian Onofrei, unul dintre cei trei români care au primit Wild-Card în calificări s-a oprit în primul tur, învins fiind de columbianul Alejandro Gonzalez cu 6-0, 6-1. Meci greu și pentru Alexandru Coman, în fața unui jucător foarte experimentat, Uladzimir Ignatik, din Belarus, care s-a impus cu 6-1, 6-3, în vreme ce Alexandru Jecan a pierdut, 4-6, 0-6, partida cu cehul David Poljak.
Tabloul principal al turneului de dublu. Zece jucători români implicați în această probă
Dar, chiar dacă au pierdut în calificări, Alex Coman și Alexandru Jecan nu pleacă de la Iași, pentru că vor juca în turneul de dublu.
Astfel, nu mai puțin de zece români sunt înscriși în proba de dublu, și avem cinci perechi sută la sută românești. Alex Coman și Vlad Dancu, colegi de club la CS Dinamo București, vor juca împreună la Iași, apoi îi avem pe Nicholas David Ionel și Ștefan Paloși, pe Cezar Crețu și Dan Tomescu, Marius și Alexandru Jecan și, nu în cele din urmă, pe Victor Vlad Cornea și Filip Cristian Jianu.
TABLOUL DE DUBLU LA CONCORD IAȘI OPEN 2021 - www.protennislive.com/posting/2021/8394/mdd.pdf
PROGRAMUL ZILEI DE LUNI, 12 IULIE 2021 - www.protennislive.com/posting/2021/8394/op.pdf

LET’S GET SOCIAL

Fii la curent

Concord Iasi Open powered by Met

UniCredit Iasi Open - WTA 250